Pizza prosciutto e formaggio

Pizza prosciutto e formaggio

Momentele importante ne rămân mereu întipărite în minte fie că e vorba de un bilețel de la ea, de prima dată când ați făcut clătite împreună (și ea o să îți zică ”Hey! Eu am făcut clătitele, tu doar ai stat și te-ai prostit pe lângă mine!”), prima ieșire la film sau momentul în care ați început împreună un food blog. Fiindcă ne plac aceste momente și știm că vor rămâne cu noi pentru totdeauna, azi am hotărât să adăugăm unul nou: prima pizza gătită împreună. De ce pizza? Asta este o poveste pentru altă dată.

♥ INGREDIENTE

Aluat

500 g făină 650

plic de drojdie (7g)

1 linguriță de zahăr pudră

1 linguriță sare

370 ml apă călduță

Alte ingrediente

200 g mozzarela

100 g prosciutto

Sos de roșii

500 g roșii cherry

½ ceapă

100 ml apă

10 g busuioc

5 g oregano

1 lingură ulei de măsline

1 linguriță de zahăr

1 linguriță de sare

 




♥ MOD DE PREPARARE

Pasul 1

  •  Puneți făina și sarea într-un bol și faceți o gaură în mijlocul ei
  •     Adăugați drojdia și zahărul în apa călduță, amestecați, apoi turnați compoziția în gaura facută în mijlocul făinii
  •   Amestecați cu o lingură. Atunci când aluatul se adună și devine prea greu începeți să frâmânți 20-25 de minute
  •    Se pune aluatul într-un vas uns ușor cu ulei. Se acoperă cu un prosop de bucătărie sau cu o folie de plastic și lăsați-l până când își va dubla dimensiunea timp de aproximativ 50-60 de minute

Pasul 2

 

  • Căliți ceapa în uleiul de măsline până ce capătă o culoare transparentă
  • Adăugați apoi roșiile cherry tăiate pe jumătate , apa și condimentele
  • Lăsați la foc mic, timp de 20-30 de minute
  • Strecurați sosul cu ajutorul unei site fine

Pasul 3

  • Aluatul se împarte în două jumătăți egale, încercați să modelați 2 cercuri cu ajutorul mâinilor (aluatul este pentru 2 pizza)
  • Puneți aluatul într-o tavă rotundă unsă cu puțin ulei
  • Întindeți ½ din sosul obținut
  • Apoi puneți 100 g mozzarela și 50g de prosciutto
  • Procedați identic și pentru cea de-a doua jumătate de aluat

Pasul 4

  • Preîncălziți cuptorul la 180-200 grade C
  • Introduceți pizza la cuptor pentru 12-15 minute

pizzapizza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *