Tartă cu cremă de vanilie

Tartă cu cremă de vanilie

Ne era dor de ceva dulce și, ca întotdeauna, nu ne-am putut abține să nu dăm iama în bucătărie și să facem o delicioasă tartă cu cremă de vanilie (cremă cunoscută, de asemenea, și cu numele de custard). Am pus șorțurile, am împărțit sarcinile și cât ai zice ”o să gătesc ceva delicios de-o să-ți lase gura apă” am făcut blatul, crema, frișca și, fără să ne dăm seama, deja înfulecam cu poftă din tartă.

INGREDIENTE

Pentru blat:

140 g unt

250 g făină albă

coaja rasă de la 1 lămâie

100 g zahăr pudră

1 ou

1 lingură lapte

Pentru cremă

250 ml frișcă lichidă

250 ml lapte

1 păstaie de vanilie

coaja rasă  de la 1 lămâie

½ linguriță nucșoară

8 gălbenușuri de ou

100 g zahăr pudră

Decor

150 ml frișcă lichidă

frunze de mentă

pudră nucșoară




 MOD DE PREPARARE

  • Pentru a face aluatul se amestecă untul cu  făina, coaja de lămâie și un praf de sare până când  compoziția devine sfărâmicioasă. Se adaugă zahărul, oul și laptele  și se frâmântă până când obțineți un aluat omogen.
  • Pe o suprafață presărată cu făină, întindeți aluatul cu făcălețul și puneți-l în tava de tartă. Marginile alutului pot depăși dimensiunea formei de tartă.  Lăsați aluatul să se odihnească timp de 30 min.
  • Se încălzește cuptorul la 160° C. Aluatul va trebui copt 20 de min pe o parte iar după aceea îl vom întoarce și îl vom mai lăsa încă 20 de min sau până când aluatul are textura de biscuite. Se scoate din cuptor și se reduce temperatura la 120° C .
  • Pentru cremă se pun într-o oală frișca, lapte, vanilia, coaja de lămâie, nucșoara. Trebuie să aduceți compoziția la punctul de fierbere.
  • Se bat gălbenușurile de ou cu zaharul până când capătă o culoare pală, apoi se toarnă compoziția adusă la puctul de fierbere și se mixează 2/3 min. Se strecoară într-un vas crema de ou  deoarece vrem să scăpăm de coaja de lămâie.
  • Se lasă să se sedimenteze timp de câteva minute, apoi luăm spuma cu ajutorul unei linguri
  • Se toarnă cu atenție crema de ou peste blatul de tartă
  • Se coace timp de 40 de minute sau până când crema devine fermă
  • Se scoate din cuptor și se lasă la răcit
  • Noi am decorat tarta cu frișcă, frunze de mentă și praf de nușcoară, dar puteți să fiți inventivi și să alegeți alt decor pentru partea de sus a tartei

tarta cu crema de vanilie tarta cu crema de vanilie tarta cu crema de vanilie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *