Turtă dulce

Turtă dulce

Nu știu voi, dar eu când mă gândesc la copilărie, mă gândesc la turta dulce pe care o făcea mama. Parcă mai ieri stăteam lângă ea în bucătărie și așteptam cu mare poftă să fie gata turta dulce, să pot să mănânc. Cui îi mai păsa că doar ce a dat-o prin bezea și trebuie să aștept să se întărească bezeaua pe turtă? Toată fața mi-era unsă, dar eram fericit că pot să mănânc turtă dulce. I-am spus Dianei că e musai să facem și noi. Doar e decembrie: anotimpul deserturilor și al cadourilor. Cadourile le facem puțin mai încolo.

P.S. Pentru că ne plac deserturile și pentru că turta dulce ne-a amintit de vremurile frumoase de când eram copii, ne-am gândit să dăm drumul unui mic joc sau, de ce nu, unei provocări. O să-i spunem ”Leapșa în bucătărie”. Cum vine asta? Ei, bine, noi provocăm pe cineva să gătească desertul preferat din copilărie și să provoace mai departe pe altcineva. Așa că, Nicoleta de la Foodieopedia este prima nominalizată la această provocare! Dar lăsăm provocarea deschisă pentru toți cei care doresc să își readucă aminte de mirosul de portocale și scorțișoară din preajma Crăciunului!




 INGREDIENTE

260 g făină albă

2-3 lingurițe ghimbir ras

1 linguriță scorțișoară

1/2 linguriță nucșoară

1/4 linguriță cuișoare

1/2 linguriță bicarbonat de sodiu

115 g unt , la temperatura camerei

70 g zahăr brun

115 g miere

1 ou mare




  MOD DE PREPARARE

  • Într-un bol mediu, amestecați împreună făina, condimentele, bicarbonatul de sodiu și sarea; se pune deoparte
  • Cu ajutorul unui mixer electric, se bat untul și zahărul brun până se omogenizează, apoi adăugați mierea și oul
  • Se adaugă și ingredientele uscate peste amestecul mixat și se amestecă până când se formează aluatul
  • Se pune aluatul pe o folie de plastic presărată cu făină, se lasă la frigider minim 12-14 h
  • Aluatul se intinde cu ajutorul unui făcăleț, aproximativ 20 cm
  • Noi am folosit diverse forme pentru a porționa alutul
  • Turta dulce se coace aproximativ 10-18 minute la 180 ° C
  • După ce turta dulce s-a răcit, o puteți da prin zahăr pudră





turta dulce turta dulce turta dulce turta dulce



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *