Ciocolată cu fistic și merișoare

Ciocolată cu fistic și merișoare

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun și noi ne pregătim deja pentru treaba ce ne așteaptă: mâncarea pentru masa de Crăciun, deserturi delicioase pentru întreaga familie, curățenie după toată muncă și mai ales pomul de Crăciun. Cum ne place să ne răsfățăm de câte ori avem ocazia, nu am putut să nu o facem și acum, așa că am făcut un alt desert simplu și delicios. Ciocolată cu fistic și merișoare. 4 ingrediente. Doar atât. Ce poate să fie mai simplu, nu? Ce să vă mai spunem că arată la fel de bine pe cât este de gustoasă. Toți cei care au gustat din ea au mai luat o bucată. Și încă o bucată. Și încă una. Deci e clar, le-a plăcut. Cu așa bunătate să te tot răsfeți.



 INGREDIENTE

450 g ciocolată albă
10 ml ulei
150 g fistic
100 g merișoare confiate



  MOD DE PREPARARE

  • Pentru a fi mai simplu, ciocolata se dă prin răzătoare.
  • Ciocolata se topește bain-marie, la foc mic.
  • Se amestecă încontinuu până când ciocolata este topită.
  • Atenție! Nu trebuie să fiarbă!
  • După ce s-a topit, adăugați uleiul și amestecați continuu, până când acesta se integrează.
  • Se ia de pe foc și se adaugă fisticul și merișoarele.
  • Într-o tavă  cu diametrul de 22×11 cm se pune hârtie de copt. Turnați compoziția în tavă și loviți ușor pentru a nivela suprafața compoziției.
  • Se lasă să se răcească la temperatura camerei, până se întărește.





ciocolata alba ciocolata alba ciocolata alba



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *